Gala Asociației Studenților din Academia Tehnică Militară

Ieri, 13 mai 2016, la Cercul Militar Național, a avut loc Gala Asociației Studenților din Academia Tehnică Militară, organizată cu ocazia împlinirii a 5 ani de existență.

Cu ocazia acestui moment s-au premiat persoanele care de-a lungul anilor au contribuit la dezvoltarea asociației, care au pus o “caramidă” la ceea ce înseamnă AS_ATM.

Gala a continuat cu o seară de bal, în care membrii asociației și învitații acestora au sărbătorit împreună împlinirea celor 5 ani și au dansat până târziu în noapte.

Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că ne-ați susținut de-a lungul anilor.764

Comentariile sunt închise.