Festivalul „Iaşii în carnaval”, la a treia ediţie

Cercul Militar Iaşi a găzduit, în perioada 27-29 octombrie a.c., cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie Literară şi Interpretare al Cântecului Satirico-Umoristic „IAŞII ÎN CARNAVAL”.

Pe scena Cercului Militar de pe colina Copoului au evoluat, în aplauzele publicului, reprezentanţii cercurilor militare de la Bârlad, Focşani, Zalău, Buzău, Bistriţa, Ploieşti şi Iaşi, dar şi ai Academiei Forţelor Navale, Academiei Tehnice Militare şi Academiei Forţelor Aeriene. Pentru festival, şi-au mai trimis creaţiile cercurile militare de la Botoşani, Braşov, Curtea de Argeş, Dej, Galaţi, Piatra Neamţ, Lugoj şi Medgidia.

Juriul, condus de ziaristul colonel (r.) Grigore Radoslavescu, i-a avut în componenţă pe actorul Emil Gnatenco, etnologul Laurenţiu Ursache, epigramiştii Vasile Larco şi Vasile Vajoga, compozitorul Constantin Bardan şi scriitorul comandor (r.) Mihai Batog Bujeniţă. Printre invitaţii de onoare ai acestei ediţii s-au numărat generalul (r.) Maricel Popa şi comandorul (r.) Ananie Gagniuc, dar şi mai vechii colaboratori ai Cercului Militar Iaşi – Florin Zgăvârdici, Nina Cuciuc, Constantin Tiron, Nicolae Vicol, Marcel Avram, Constantin Bahrin, Ştefan Pintilie şi Andrei Bălan.

Pe primele locuri s-au situat, ca de fiecare dată, umorul de calitate şi buna dispoziţie.  Dar, ca la o adevărată competiţie, festivalul a avut şi câştigători. Premiul întâi a fost adjudecat de tinerii umorişti de la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, pe locul secund s-a clasat Cercul Militar Buzău, iar treapta a treia a podiumului a revenit studenţilor de la Academia Navală din Constanţa.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Comentariile sunt închise.